Ascendentul în FECIOARĂ
Motivatia interioara ce-l va conduce in timpul vietii, este lupta realista pentru obtinerea avantajului material. Cel nascut sub acest semn de Pamant, este dotat cu intelepciune, prudenta, spirit de observatie si precizie. Nativul, este foarte gospodar si chibzuit in actiunile sale, avand chiar tendinte catre pedanterie. El poate produce prin metoda si ingeniozitate, valori intelectuale desavarsite, in fata carora, nu stii ce sa admiri: opera sau autorul. O trasatura constanta a personalitatii sale, este critica ascutita, folositoare in relatiile profesionale, dar care ii “netezeste” viata de familie, nu are prieteni, nu are dusmani. Femeia apreciaza corectitudinea si valorile morale, apropiindu-se, cu gingasie si pudoare de viata. Viata afectiva a barbatului, se gaseste intr-un vesnic decalaj temporal – in adolescenta, reactioneaza ca in copilarie, la maturitate, ca in adolescenta si la batranete, ca la maturitate.

PLANETELE ÎN SEMNE

Planetele reprezintă energii şi forţe cosmice care se pot manifesta în diverse moduri. Sunt precum actorii într-o piesă de teatru. Semnele (zodiile) descriu modurile în care aceste energii planetare sunt folosite. Ele arată motivaţia şi rolurile pe care le joacă diverşii actori. La fel ca toate lucrurile în planul material, aceste energii operează de obicei în 2 direcţii -pozitivă şi negativă- aceste direcţii depinzând în mare parte de decizia şi înţelepciunea nativului.

Soare în Rac
Afectivitate, sensibilitate, spirit matern si protector. Nevoie de securitate emotională. Memorie bună, stare melancolică, imaginatie activă. Înclinatii artistice sau spre psihologie.

Luna în Peşti
Nativul este intuitiv, cu imaginatie, receptiv, pasiv, gentil. Personalitate timidă, uneori veselă. Indolentă, lenevie, dar adaptabilitate. Sentimente adânci, ascunse, schimbătoare. Melancolie, imaginatie poetică, visătoare. Stări capricioase.

Mercur în Gemeni 
Aceasta pozitie ascute intuitia si perceptia, conferind o structura intelectuala patrunzatoare si vioaie; in plan mental nativul este combativ, puternic si sincer. Manifesta aspiratii catre realizarile educative, este dinamic si sprinten. Daca Marte intra in aspect, nativul poate scrie sau vorbi foarte bine si iubeste lectura, conferintele, calatoria, stiinta, dreptul si chimia. Poseda o minte asezata, inventiva si ingenioasa. Este practic, capabil, cu un comportament disciplinat, rapid in a face deductii si a trage concluzii. Daca Marte este influentat ostil, nativul este adesea dezagreabil si violent in vorbire, satiric, carcotas si critic. Are necazuri cu vecinii, rudele si cu cei de conditie inferioara, dar neplaceri ii provoaca si scrisul, lectura, educatia si calatoria. Poate experimenta dificultati, instrainare sau separare de frati si surori. Mintea sa este neobosita, indecisa si lipsita de concentrare. Are dureri de plamani si se poate rani la maini, brate, umeri si gat. Cand Marte se afla in Gemeni, se manifesta predispozitia catre mai multe legaturi matrimoniale, catre doua relatii afective in acelasi timp sau catre dragostea purtata unei rude.

Venus în Rac
Sentimentele sunt sensibile, materne, protectoare. Nativul îsi iubeste familia, fiind patriotic. Iubirea din partea mamei este importantă. Imaginatie frumoasă, emotii puternice si persistente.

Marte în Leu
Energie creativă, dinamism, dorinte puternice si pasionale, persoană generoasă si cu spirit de distractie. Talente de lider, actorie. Persoană neînfricată, sinceră, mândră.

Jupiter în Gemeni - Pozitie de exil
Entuziasm în ceea ce priveste învătarea, comunicarea, gândurile. Minte mobilă, dar cu tendinte de împrăstiere a ideilor. Nativul prezintă interes pentru multe chestiuni, dar nu se implică prea tare în nici una.

Saturn în Capricorn - Pozitie de domiciliu
Persoană serioasă, profundă, logică, practică, ambitioasă. Responsabilităti, auto-control, autoritate, eficientă, organizare. Plăcere de a face planuri. Progrese lente dar sigure în îndeplinirea scopurilor.

Neptun în Capricorn
Fantezii legate de faimă si bogătie, idealism practic, manipulări cu ajutorul unor puteri financiare majore, traditii mistice.

Chiron în Rac
Individul are o mare nevoie de securitate in camin. Principala sa lectie este de a invata sa-si stapaneasca emotiile. El este foarte sensibil, chiar intuitiv. El este un abil aparator al traditiilor. El aduce in prezent unele adevaruri ale trecutului.

Lilith în Balanţă
Obsesiile si fricile sunt legate de relatia cu partenerul de viata si, in general, cu asociatii. Teama ca ati putea fi folositi sau inselati, va face sa fiti extrem de prudenti. Dar, odata gasita jumatatea deveniti dependenti de el/ea. Atentia voastra excesiva si interesul pentru relatie, pot inhiba pe cel de langa voi, care se poate simti umarit ori sufocat. Va trebui sa gasiti echilibrul intre iubirea voastra si libertatea partenerului. Sa oferiti spatiu partenerilor vostri, cultivand mai mult increderea lucida, rationala, egalitate in drepturi, libertate de expresie. Despartirile sunt traumatizante, chiar si cele unde n-au fost implicate sentimente profunde.

Nodul Nord în Vărsător şi NS în Leu
Anterior: individul a trait de o maniera foarte personala si individuala. Era egocentric si manifesta dezinteres fata de altul. El isi cultiva talentele (artistice) pentru propria-i satisfactie. Era orgolios, foarte mandru si sfidator, era un aristocrat care profita de puterea sa, in defavoarea altuia. Dorea sa straluceasca.
In aceasta viata: el trebuie sa se uite pe sine in favoarea altora, sa-si dezvolte calitatile de altruism si fraternite; sa-si utilizeze talentele de altadata, in beneficiul umanitatii; sa-i ajute pe altii sa-si rezolve problemele si sa traiasca la fel ca ceilalti. El trebuie sa devina un servitor al lumii si sa nu se mai imagineze ca fiind iesit din coapsa lui Jupiter! Casatoria este dificila, caci este adesea prea dominator si egoist. Trebuie sa-si lase orgoliu la o parte, sa-i accepte pe altii asa cum sunt si sa imparta cu ei. Fericirea este posibila, doar daca el dezvolta latura umanitara si dezinteresata ce doarme in el.

PLANETELE ÎN CASE

Soare în Casa a 10-a
Nativul este concentrat pe împlinirea scopurilor precise, căutând faimă în viata publică. Preocupări pentru reputatia personală si onoare. Nativul se simte bine în pozitii de conducere influente. Responsabilitătile nu sunt îngrijorătoare. Ambitie.

Luna în Casa a 6-a
Preocupare pentru muncă, lucruri practice, ce pot implica si casa. Nativul este în slujba altora, îi plac chestiunile stiintifice si tehnice. Înclinatii spre curătat, spălat, griji pentru sănătate.

Mercur în Casa a 9-a
Gândurile sunt concentrate în domeniul educatiei superioare, intelectului, călătoriilor. Nativul poate fi profesor sau îi place să învete de la altii. Minte exploratoare în domeniul filosofic si religios. Schimbări în călătorii ce stimulează învătarea

Venus în Casa a 10-a
Nativul îsi iubeste cariera si faima, reputatia. Îi place să muncească din greu pentru a-si îndeplini scopurile. Relatii armonioase cu cei din aceeasi profesie, eventual o profesie artistică.

Marte în Casa a 11-a
Energie folosită în zona prieteniilor si organizatiilor sociale. Sperante si dorinte puternice, ce pot fi împlinite prin actiune colectivă. Legarea de prietenii se face impulsiv. Colaboratorii sunt de obicei bărbati.

Jupiter în Casa a 9-a
Intelect foarte expansionist, idei entuziaste, aspiratii spre o constiintă superioară prin intermediul filosofiei sau călătoriilor. Credintă puternică, succese în educatie, călătorii îndepărtate sau cultură.

Saturn în Casa a 4-a
Conserva si acumuleaza energia, nu este interesat de stabilitate materiala, rebel impotriva responsabilitatii, nelinistit la gandul batranetii.

Uranus în Casa a 4-a
Mediu familial neobisnuit, cu schimbări bruste. Probabil nativul este înconjurat acasă de inventii si dispozitive electronice.

Neptun în Casa a 4-a
Persoană foarte intuitivă, cu un psihic bogat, sensibilă la mediu. Viata familială poate fi plină de visuri, iluzii sau deceptii, factori ascunsi, sacrificii, misticism.

Pluton în Casa a 2-a
Dorinţă coplesitoare de a deţine controlul asupra propriilor resurse materiale, ca o condiţie a obţinerii stării de pace interioară. Pluto in această casă, indica faptul că atitudinea interioară faţă de proprietate sau faţă de posesiuni (inclusiv faţă de tratarea altor persoane ca simple posesiuni personale), trebuie schimbată radical, astfel incât, valorile personale să se regenereze.

Nodul Nord în Casa a 5-a şi NS în Casa a 11-a
Anterior: individul a trait existente in care imaginatia si inventivitatea sa au facut minuni; el a fost un visator genial sau un excentric. A dezvoltat idei revolutionare si de avangarda. Pentru a-si realiza dorintele si sperantele si-a antrenat prietenii in legaturi extravagante. Era intotdeauna pierdut in proiectele sale, in dafavoarea celor apropiati, de care nu se mai ocupa. Si-a dezvoltat intuitia si un mare interes pentru esoterism, obtinand iluminarea.
In aceasta viata: isi dezvolta calitatile creative. Imaginatia sa este bogata, iar calitatile sale de intuitie si inventivitate il duc in scurt timp la reusita. Ii place sa-si concretizeze unele visuri. Are calitati artistice si traieste numeroase aventuri de dragoste dar, in general, da mai mult decat primeste fiind un neinteles sentimental (consecinta egoismului sau anterior). Intalnirile sale sunt regasiri karmice (prieteni sau amanti din vietile anterioare). Relatii privilegiate cu copiii. El trebuie sa invete sa-si analizeze visele.

Aspectele dintre Planete

Soare trigon Luna
Armonie între vointă si sentimente, între constient si subconstient. Echilibru între emotii si vointă. Popularitate, atractie, stabilitate, încredere. Preferintă pentru pace, întelegere decât participare activă. Ambitie scăzută. Pace cu familia si copiii.

Soare opoziţie Uranus
Nervozitate, iritabilitate, tensiune, nerabdare. Comportament excentric si ciudat, ce alunga vrea sansa de succes. Independenta exagerata. Nativul se considera un geniu, insa ideile sale nu pot fi folosite. Lipsa de conventionalism si principii. Magnetism.

Soare trigon Nodul Nord
Aspect de posibila reusita sociala, ca rezultat al unei vieti trecute puse in slujba altuia.

Luna cuadratură Mercur
Dispozitii nervoase si inconstientul se interfereaza cu constientul. Gandirea nu poate fi obiectiva si deschisa. Natura emotionala acopera ratiunea. Preocupari agitate fata de familie, discutii multe. Probleme cu rudele, istetime sarcasm, agitatie.

Luna sextil Saturn
Armonie intre sentimente si simtul practic. Talente de management, afaceri financiare.Succes datorat unor chestiuni mai vechi. Oportunitati in construirea unui statut mai bun. Nativul e serios si prudent, calm, introvertit si are simtul datoriei.

Luna sextil Uranus
Schimbarile neasteptate sunt avantajoase. Minte alerta, imaginatie unica, cai noi de exprimare. Intuitie, ambitie, raspunsuri emotionale rapide. Putere de abandonare a trecutului, de folosire a oportunitatilor. Interes pentru lucruri oculte, magnetism.

Luna sextil Neptun
Intuitia si empatia fată de ceilalti aduc de multe ori oportunităti si ocazii. Imaginatie bogată, dar cu tendinta de a distorsiona realitatea. Sensibilitate la emotiile altora. Memorare subconstientă. Legături confuze cu familia. Atractie fată de muzică.

Luna trigon Pluton
Intensitate în emotii, capacitate de regenerare. Sentimente controlate de vointă, exprimate puternic. Iesiri emotionale brusti; curajul ajută la trecerea obstacolelor. Vederi interioare intuitive, cauzate de vointă si imaginatie. Retragere în sine uneori.

Saturn în conjuncţie cu Neptun
Talent organizatoric, simt de afaceri, abilităti politice si matematice. Putere de concentrare si meditatie. Inspiratie utilizată practic. Stări uneori depresive, de retragere. Carieră sau profesie destul de confuză sau secretă. Neîncredere în altii.

Saturn sextil Pluton
Nativul este ambitios, energic, puternic, tolerant, cu putere de organizare si control a propriilor sale dorinte. Multe sanse de reconstructie personală, ce vin doar prin muncă si disciplină. Concentrare, talent stiintific. Cunoastere a propriilor limite.

Neptun sextil Pluton
Oportunităti de avansare stiintifică. Libertate de exprimare a emotiilor, folosire în sens benefic a puterilor psihice. Capacitate de folosire a potentialului intelectual si stiintific. Abilităti intuitive, luptă împotriva nedreptătii.



Totul despre Rac

Caracteristici generale

Semnificatie (in tema natala): Zona in care se afla Racul pe astrograma arata radacinile individului, bazele sale, ereditatea, locul in care se simte ca acasa.

Verb: “Eu simt”;

Element: Apa;

Calitate: Cardinal;

Energie: Yin;

Guvernator: Luna;

Casa astrologica: Casa a IV-a;

Zi: Luni;

Culoare: Argintiu;

Piatra pretioasa: Perla;

Metal: Argint;

Anatomie: Sani, piept, uter, stomac;

Personalitate

Chiar dacǎ face parte din triada semnelor de varǎ (Rac, Leu, Fecioarǎ), fiecare din cele trei semne zodiacale este unic în felul lui. Racul este cel care îngrijește, Leul cautǎ lumina reflectoarelor, iar Fecioara este într-un continuu proces de autoperfecționare.

Sensibil, timid, introvertit, precaut, Racul cautǎ ceea ce considerǎ cǎ este cel mai important în viațǎ: siguranța. Are nevoie sǎ se simtǎ la adǎpost, în siguranțǎ. Chiar dacǎ este extrem de emotiv, imaginativ și romantic, ascunde aceste trǎsǎturi în spatele unei mǎști impenetrabile.

Este compasiv și mereu gata sǎ ajute pe oricine se aflǎ în dificultate. Imaginația lui bogatǎ îi distrage deseori gândurile, rupându-l de realitate. Ce este însǎ cel mai interesant de observat în comportamentul unui Rac, este faptul cǎ mereu ajunge unde vrea, fǎrǎ ca noi ceilalți sǎ ne dǎm seama și fǎrǎ sǎ intuim mijloacele și metodele prin care o face.

Profesie

Deși Racii par prea sensibili și visǎtori pentru a se descurca în afaceri, deseori ne surprind cu contrariul. Ce îi ajutǎ? Intuiția! Ei simt pur și simplu ce au de fǎcut și, mai ales, intuiesc schimbǎrile care urmeazǎ sǎ aparǎ și, astfel, știu sǎ acționeze din timp, astfel încât sǎ cadǎ în picioare. Bineînțeles cǎ imaginația și sensibilitatea îi fac sǎ se orienteze deseori cǎtre creație în domeniul artistic. Au deseori calitǎți muzicale și se pot descurca bine aproape în orice domeniu artistic.

Le sunt potrivite de asemenea și profesiile legate de copii sau de maternitate. Dar și afacerile (comerțul) cu bunuri de larg consum, obiecte care se folosesc pentru întreținerea casei, bǎuturi (lichide în general).

Pot fi atrași de istorie (profesori sau arhivari). Li se potrivesc și profesiile care le dau ocazia sǎ-și ajute semenii (psihologie, asistențǎ socialǎ), dar și cele care necesitǎ o memorie foarte bunǎ (Racii exceleazǎ la capitolul memorie). Pot fi si: oncologi, decoratori, notari, agenti imobiliari, implicati in afaceri cu lichide, navigatori, etc.

Sanatate

Racii pǎstreazǎ obiceiuri alimentare din copilǎrie și e bine ca acestea sǎ fie sǎnǎtoase. Sunt gurmanzi și deseori pot avea probleme de digestie (stomacul este guvernat de Rac). Așadar, Racii ar trebui sǎ evite excesele alimentare și, în general, sǎ mǎnânce echilibrat și sǎnǎtos.

Vitamina A și betacarotenul le sunt foarte utile pentru dezvoltarea și întreținerea mucoaselor, deci și a mucoasei gastrice.

Dragoste

Se spune despre Raci cǎ sunt duri în exterior și sensibili în interior. Şi chiar așa este. Le este atât de teamǎ cǎ ar putea fi rǎniți încât deseori se înhid în ei sau dispar când te aștepți mai puțin. Racul are nevoie de încredere și de atenție (chiar dacǎ pare dur) și este foarte prudent când își dǎruiește inima. Se atașeazǎ în timp, dar se poate îndrǎgosti pentru totdeauna. Este genul care chiar și dupǎ o despǎrțire, pǎstreazǎ legǎtura cu acea persoanǎ și îi reține și ziua de naștere. Cum spuneam, siguranța este foarte importantǎ, așa cǎ nu va suporta sǎ fie înșelat și nici mǎcar sǎ i se stârneascǎ gelozia. Asta îl poate rǎni profund și îndepǎrta. Pe de altǎ parte, partenerul Rac este cel pe care poți conta oricând și cel care se strǎduiește sǎ-ți asigure confortul de care ai nevoie.

Ființe extrem de protective, care cautǎ sǎ joace mereu rolul de mamǎ pentru cei din jur, Racii cautǎ relațiile convenționale, lipsite de focuri de artificii, deci sigure. Ei ar face bine sǎ diminueze pe cât posibil aceastǎ tendințǎ de a fi mǎmoși (mai ales în relațiile intime) și, eventual, sǎ sublimeze aceastǎ caracteristicǎ în creativitate și romantism. Pentru cǎ, adesea, din dorința de a se ascunde în carapacea lor sigurǎ, uitǎ sǎ exploreze calitǎțile deosebite cu care au fost înzestrați (simț artistic, creativitate, sensibilitate).
În plus, ori de câte ori se angajeazǎ într-o relație de duratǎ, în încercarea lor de a proteja, sprijini, ajuta ființa iubitǎ, ajung sǎ sufoce, sǎ invadeze prea mult spațiul acesteia. Nu trebuie sǎ ne mirǎm, pe de alta parte, dacǎ vom vedea Raci care se complac în relații inconfortabile, chiar nefericite. Acest lucru se întâmplǎ tot din teamǎ de schimbare.
E lesne de înțeles cǎ, odatǎ ce ai intrat în inima unui Rac, probabil vei rǎmâne acolo pentru totdeauna. Dacǎ vrei însǎ sǎ ai viațǎ lungǎ lângǎ acest sensibil și romantic al zodiacului, nu-i pune niciodatǎ sentimentele și încrederea la îndoialǎ. Şi mai ales, nu-l face gelos!

Compatibilitate

Racii empatizeazǎ foarte repede cu semnele de apǎ, care sunt predominant emoționale ca și ei. Dar cum și emoția în exces stricǎ la un moment dat, ei fac echipǎ bunǎ cu semnele de pǎmânt care aduc un strop de rațiune în viața lor.

Cu Berbecul , Racul nu prea face casǎ bunǎ. Berbecului îi plac „focurile de artificii”, experiențele tumultuoase, aventurile extreme, care Racului i se par adevǎrate filme de groazǎ. Cel mai probabil, Racul va fugi mâncând pǎmântul. Berbecul este mult prea agitat, nerăbdător, independent şi tinde să tulbure stabilitatea Racului. Totuşi, dacă ea e Rac si are gijă de casă, iar el e Berbec si aduce pâinea pe masă, această relaţie poate funcţiona.

Cu Taurul , face echipǎ bunǎ. Sunt pe aceeași lungime de undǎ, în ce privește viziunea despre viațǎ, dar mai ales despre familie și cǎmin. Amândoi vor stabilitate și securitate. Şi le vor obține. Dar ar face bine sǎ evite rutina. Pot forma o relaţie tradiţională, clasică si stabilă, condimentată cu pusee de gelozie si posesivitate, din când in când. Nevoia de confort material a Taurului şi nevoia de confort emoţional a Racului fac casă bună impreună.

Gemenii îl provoacǎ pe sensibilul Rac. La început, Racul poate fi impresionat de inteligența și agilitatea partenerului Gemeni. Dar, cu timpul, se va sǎtura de instabilitatea și detașarea lui, pe care le percepe ca fiind lipsǎ de iubire și considerare. Un nativ Gemeni il poate face pe Rac sa se simtă nesigur. Acesta este mult prea jucăuş, neastâmpărat si schimbător, nu-i prea place să stea pe acasă, ceea ce îl va aduce la exasperare pe Racul cel familist.

Doi Raci la un loc vor fi mult prea vulnerabili și își vor construi relația numai și numai pe emoții. Emoții care, la un moment dat, vor fi atât de intense, încât îi vor epuiza. Totuși, dacǎ vor ști sǎ gestioneze aceste emoții, pot trǎi o veșnicǎ poveste de dragoste romanticǎ. Asadar, cei doi pot convieţui frumos împreună. Insă dacă sunt excesiv de sensibili şi dacă preferă să-şi petreacă timpul liber numai acasă, riscă să se izoleze de restul lumii, iar relaţia lor ar putea deveni prea monotonă.

Leul va fi cu siguranțǎ flatat de atenția pe care i-o acordǎ Racul și de atitudinea protectivǎ a acestuia. Însǎ nu se știe dacǎ va fi capabil sǎ rǎspundǎ cu aceeași monedǎ. Relația poate funcționa, dacǎ Racul îi acordǎ libertate Leului, iar Leul încearcǎ sǎ fie mai compasiv și afectuos. Cei doi pot forma o relatie care sparge tiparele, reprezentând un fel de excepţie care confirmă regula. Racul îi poate oferi Leului exact ceea ce-i lipseşte, şi anume sentimentul de siguranţă.

 Iar acesta din urmă poate aduce o scânteie in viaţa Racului. Fecioara îl poate înțelege foarte bine pe sensibilul Rac, numai cǎ rareori se va lǎsa protejatǎ și cocoloșitǎ de acesta. Punctul slab al relației poate fi acela cǎ amândoi sunt neîncrezǎtori, anxioși (aici exceleazǎ Fecioara), ceea ce le va zǎdǎrnici planurile importante și îi vor face extrem de susceptibili la schimbǎri. Racul si Fecioara alcătuiesc o combinaţie excelentă, mai ales dacă invaţă să se bucure de viaţă şi in afara căminului. Oricum, comunică foarte bine si îşi inţeleg reciproc nevoile. Riscul cel mai mare este să se sufoce unul pe celălalt.

Balanța nu prea poate înțelege intensitatea cu care simte Racul și nici desele momente de introspecție. În plus, Balanța este sociabilǎ și iubește sǎ fie mereu în comunicare cu oamenii, în timp ce Racul vrea sǎ stea acasǎ. Valorile si principiile celor doi, sunt atât de divergente, incât ajung să se simtă frustraţi in această combinaţie, care părea promiţătoare la început. Balanţa este mult prea cerebrală in viziunea Racului cel emoţional. O relație greoaie!

Cu Scorpionul , poate trǎi cea mai intensǎ și paradoxalǎ experiențǎ din viațǎ. Amândoi au naturǎ emoționalǎ, empatizeazǎ foarte bine și își intuiesc reciproc dorințele. O relație comparabilǎ cu un carusel. Frumoasǎ, dar cu senzații tari, suișuri și coborâșuri. Este o relaţie extrem de pasională. Se intuiesc foarte bine unul pe celălalt, au o structura emoţională asemănătoare, dar trebuie să inveţe să-şi dea spaţiu unul celuilalt.

Sǎgetǎtorul cel aventurier este greu de acceptat de cǎtre Racul convențional. Pentru a putea funcționa aceastǎ relație, e nevoie ca Racul sǎ-i dea Sǎgetǎtorului toatǎ libertatea de care are nevoie, iar Sǎgetǎtorul sǎ stea mai mult acasǎ (greu de crezut!). Pentru ca Racul se simte bine acasă, in sânul familiei, Săgetătorul este cel mai infocat prieten al drumurilor si experienţelor cât mai variate.

Capricornul îl completeazǎ frumos pe un nativ Rac, chiar dacǎ cele douǎ zodii se aflǎ în opoziție pe cercul zodiacal. Pot fi complementari, adicǎ fiecare vine în relație cu ceea ce-i lipsește celuilalt. Ambii sunt interesati de lucrurile practice, lumeşti şi de reputaţie. Punând aceste ingrediente la un loc cu simţul casnic al Racului, poate ieşi o combinaţie foarte reuşita.

Avangardistul Vǎrsǎtor nu prea se poate adapta la conservatorimul Racului și viceversa. Racul are nevoie sǎ ofere protecție, dar Varsǎtorul nu prea știe sǎ primeascǎ sau sǎ aprecieze. Racul se opune schimbǎrilor, in timp ce Varsǎtorul le iubește. Cu alte cuvinte, Vărsătorul il destabilizează pe Rac. Obiectivele lor sunt atât de diferite şi contradictorii, incât ajung să se exaspereze reciproc. Racul este sufletist, Vărsatorul este cerebral. O relație dificilǎ!

Un nativ Pești îl poate inspira pe Rac sǎ-și exploreze mai mult talentele, simțul artistic și romantismul. O relație sensibilǎ, romanticǎ, bazatǎ pe experiențe magice, care depǎșesc cumva cadrul realitǎții palpabile. Este o combinaţie de care lumea ar avea mai multa nevoie. Sunt altruişti, inţelegători si atenţi la nevoile familiei. Cu toate acestea, ar fi bine să nu uite de visele proprii.