O scurtă plimbare prin Parcul Nicolae Romanescu din Craiova






































 CRAIOVA - PARCUL BIBESCU (AZI NICOLAE ROMANESCU)

- Grădina Bibescu a intrat în circuitul public al Craiovei înaintea mijlocului de secol 19. Terenul împădurit, din sudul oraşului, aparţinea atunci familiei boiereşti Bibescu şi a devenit locul de plimbare şi de întâlnire a protipendadei craiovene, deşi exista cu mult timp înainte nelocuit şi neexploatat agricol.
- Incepând cu Grigore Ghica, alţi domnitori şi demnitari, precum şi oaspeţi străini de onoare au fost găzduiţi în palatul (înţeles în stil românesc) Bibescu, ocazii în care au lăsat mărturii despre frumuseţea locului.
- Gheorghe Bibescu a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1842-1848. In acel timp fratele său, marele logofăt Iancu Bibescu, a modernizat moşia sub formă de grădină, construind în ea o reşedinţă amplă, numită palat, precum şi sere, sau pavilioane de relaxare. A mobilat-o cu bănci, a adăugat o mică rezervaţie zoologică cu animale şi păsări, dar şi cu un chioşc larg pentru o orchestră ocazională. Grădina a fost îmbogăţită cu diverse soiuri de arbori, arbuşti şi flori, toate procurate mai ales din străinătate.
Grădina a fost străbătută de alei străjuite de statui după model apusean.
- In 1846, o gazetă nota că în zilele de duminică, sau de sâmbătă, grădina era deschisă publicului şi se putea asculta muzica militară. In acele zile grădina constituia o desfătare pentru cei din fruntea oraşului.
- In anul 1848, Craiova a fost invadată de armatele străine pentru înăbuşirea revoluţiei, şi apoi, pe timpul războiului Crimeii. Acei ani au avut efecte nefaste asupra Grădinii Bibescu. Au dispărut plantaţiile ornamentale, amenajările şi chiar arborii seculari.
- După revoluţia de la 1848, domnia a revenit lui Barbu Ştirbei, tot un frate al lui Iancu Bibescu, dar Iancu a pierdut la jocurile de noroc o mare sumă de bani, lăsându-se dus de curentul de disoluţie al vechii boierimi române, prin cheltuieli nesăbuite şi dezinteres pentru administrarea moşiilor.
Pentru a plăti împrumutul luat de la o bancă elveţiană, Iancu Bibescu s-a văzut obligat să vândă moşia din sudul Craiovei. Municipalitatea oraşului a cerut un împrumut de 12.000 de galbeni, cu aprobarea domnitorului, pentru cumpărarea acelei moşii de 249 de pogoane, împreună cu toate amenajările şi chiar cu mobilierul rămas. Starea de părăsire şi degradare a continuat, pentru-că bugetul Primăriei era mic, iar împrumutul atârna greu.
- Perioada premergătoare Unirii Principatelor a mărit pentru scurtă vreme interesul autorităţii locale pentru „palatul Bibescu“, astfel că în vara lui 1858 s-a trecut la repararea lui. Atunci s-au realizat şi lucrări de reamenajarea parcului în vederea primirii ambasadorilor Marii Britanii şi Franţei, Erik Bulwer şi L. Beclard. Pentru acea ocazie s-a făcut efortul de iluminare a grădinii pe aleile principale, iar orchestra a susţinut concerte de promenadă.
- Palatul a fost din nou în centrul atenţiei cu ocazia primirii domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, în zilele de 26-28 iunie 1859.
- In 1863 în „palatul Bibescu“ a fost găzduită doamna Elena Cuza care s-a oprit două zile la Craiova, în drum spre Orşova.
- Deşi ar fi trebuit să achite împrumutul până în 1858, Primăria mai datora încă 9000 de galbeni Casei Centrale în 1862.
- Cu toate că se confrunta cu mari constrângeri băneşti, Primăria a încheiat un contract pe cinci ani cu un grădinar, Conrad de Ştirnberg. Acela a înfiinţat o „şcoală de duzi“ cu seminţe aduse din Italia pentru a produce 6000 de puieţi. Tot el s-a îngrijit să tundă sălciile de la eleşteul numit Chintescu şi a redat la viaţă sera cea veche, plantând flori aduse din străinătate.
- Mihail Kogălniceanu, în calitatea sa de Prim-Ministru a fost cinstit cu un banchet în Grădina Bibescu, la 25 august 1864. Cu acea ocazie Craiova i-a dăruit un ceas cu briliante şi alte obiecte de amintire.
- După întronarea lui Carol I, palatul Bibescu a fost abandonat ca reşedinţă trecătoare a domnitorilor, deoarece aducea aminte de Alexandru Ioan Cuza. Ca urmare, palatul a primit alte destinaţii iar parcul s-a degradat. In 1867 palatul era folosit ca depozit pentru comerţul en gros cu tutun.
- In anul 1875, Primarul Barbu Bălcescu (fratele revoluţionarului Nicolae Bălcescu) a sesizat Prefectura că arendaşul moşiei, altul decât fostul grădinar, a deschis o cârciumă în parcul public şi un stabiliment de baie la eleşteul din el, obiective care „aduc jenă“ publicului care vine să respire aer curat.
- In octombrie 1876, Primarul Gheorghe Pesima a cerut Prefecturii să faciliteze cumpărarea a 1000 de salcâmi şi 60.000 de puieţi de pădure de luncă, pentru plantarea grădinilor publice şi ale cimitirelor (Din 1871 Craiova avea numai două cimitire oficiale la marginile sale: Sineasca şi Ungureni, desfiinţându-se micile cimitire tradiţionale din jurul bisericilor).
- Pe timpul Războiului de independenţă, 1877-1878, pe terenul grădinii Bibescu s-au amenajat un depozit de furaje al armatei şi un spital de răniţi.
- In aceeaşi perioadă, respectiv în anul 1878, Părintele Grenadie, episcopul eparhiei Noul Severin a locuit o lună (noiembrie) în palatul grădinii Bibescu.
- Incepând cu anul 1867, cu mici întreruperi ocazionate de război, în parc s-au organizat expoziţiile judeţene şi regionale de producţii agricole, concursuri de pluguri, vite şi de diverşi meşteşugari. Pentru aceste evenimentele foloseau şi clădirile din dotarea grădinii.
- Expoziţia regională din 1869 a fost coordonată de Ion Ionescu de la Brad.
- Cu toate neajunsurile prin care a trecut, grădina Bibescu şi-a păstrat caracterul ei public şi de interes. Zoe Mandrea, fiica fostului primar Barbu Bălcescu a vorbit cu mare plăcere de plimbările ei la ''grădina publică'' în copilărie, atunci când grădina Mihai Bravu încă nu fusese conturată de tatăl său pe locul numit „Cântarul de piatră“. Ea spunea că în zilele festive în faţa grădinii Bibescu stăteau la poartă doi dorobanţi călări, iar trăsurile „de casă“ ale protipendadei rămâneau înşirate în faţa porţii. Mai la o parte se aşezau birjele modeste. In parc se mergea numai pe jos, iar lumea simandicoasă avea ocazia să-şi etaleze şi cu acest prilej luxul. Se punea bază pe cochetărie şi pe deosebirea dintre clasele sociale.
Vara, grădina Bibescu era punct de atracţie pentru orăşeni şi loc de desfăşurare al serbărilor populare.
- In zilele de 17-18 iunie 1892, Primăria a adus ca noutate craiovenilor, lumina electrică pe aleile parcului.
- După 1880 construirea cazărmilor din bariera Caracal a afectat salubritatea parcului. Resturile menajere şi bălegarul au invadat o latură a parcului şi au infectat apele eleşteului. Palatul Bibescu a fost transformat în azil de bătrâni, iar în apropiere s-au amenajat grajdurile pentru animalele serviciului de salubritate. Grădina s-a degradat şi datorită invadării dinspre exterior cu bordeiele insalubre ale ţiganilor, bordeie care au format un cartier în care colcăiau bolile, în frunte cu tifosul, bubatul şi alte boli molipsitoare.
In acele vremuri arealul parcului devenise un focar de murdărie şi infecţie, fapt marcat public de Nicolae Romanescu, intrat în politică, ca deputat, în 1884 şi devenit o personalitate influentă a oraşului şi apoi cel mai remarcabil primar al trecerii dintre sec. 19 şi 20. Până în 1931 personalitatea şi-a pus amprenta spectaculos dezvoltarea oraşului din poziţia de consilier sau de primar.
- In 1894, aproape numai pe cheltuiala sa, şi după propriile planuri, N. Romanescu, pe atunci prim-ajutor de primar, a trecut la reamenajarea Grădinei Mihai Bravu.
- In 1896, au fost plantaţi 360 de castani pe bulevardul Carol I (Gării), au fost pietruite aleile grădinii Mihai Bravu şi instalate 100 de bănci.
- In decembrie 1897, tot Nicolae Romanescu a cerut şi obţinut de la consiliul comunal 70 de pogoane din moşia Bibescu pentru a le planta pe cheltuiala sa şi pentru a organizarea un nou parc.
- Nicolae Romanescu a devenit primar pentru prima dată în noiembrie 1898 şi a reluat ideea înverzirii oraşului. Cele 70 de pogoane obţinute i s-au părut insuficiente cerând şi largi exproprieri împrejurul moşiei Bibescu.
- In 1899 a cerut direcţiei silvice a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor 100.000 de puieţi de pădure şi 200.000 de „pomi de şleau“ pentru nevoile oraşului.
- In februarie 1899 a început planul de asanare a bălţilor Craiovei din latura de apus, s-a trecut la sădiri de pomi în lungul canalului de desecare şi la plantarea a 1330 de puieţi de arbori pe străzi şi în grădina spitalului. In paralel s-a realizat planul de amenajare de grădini în curţile a 19 biserici şi 6 şcoli.
- In aprilie 1899, urmărindu-şi planurile ecologice măreţe primarul a semnat un contract, în numele oraşului, cu arhitectul francez de renume, Edonard Redont. Arhitectul francez se angaja să execute toate planurile transversale şi de profile, precum şi desenele proiectelor de crearea şi amenajarea de grădini, „preumblări“ şi squaruri publice pentru înfrumuseţarea şi asanarea oraşului. Arhitectul a venit imediat la Craiova şi printre altele a elaborat un proiect minunat pentru parcul oraşului. In luna mai a însărcinat pe arhitectul Ernest Pinard cu direcţia lucrărilor. Acesta din urmă a prezentat documentaţia de începerea lucrărilor cu 3 echipe a 30 de oameni pentru amenajarea eleşteului, redesenarea terenului prin săpături, trasarea de pante şi umplerea cu pământ a golurilor, în vederea realizării plantaţiilor şi a aleilor.
- În perioada mai 1899 – martie 1901, pe timp ce primar a devenit Ulisse Boldescu lucrările au stagnat. In schimb proiectele lui Edonard Redont au fost selectate de comisia judeţeană pentru participarea la Expoziţia Universală de la Paris. Proiectele au fost expuse mai întâi la Bucureşti şi apoi au fost trimise în Franţa.
Acolo, ansamblul proiectelor pentru parcul oraşului Craiova a primit medalia de aur de la un juriu special al clasei de igienă, clasa „Însănătoşirea şi igiena oraşului“. Opinia publică craioveană a aflat cu întârziere de această onoare, abia în mai 1901. Nicolae Romanescu s-a zbătut mult pentru ca oraşul să intre în posesia diplomei şi a medaliei de la Paris. Nu a reuşit datorită obiceiurilor balcanice încă puternice de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.
- In februarie 1901 lucrările la parcul Bibescu au intrat în ritm alert, beneficiind din nou de pasiunea şi dăruirea primarului Nicolae Romanescu. Parcul a cuprins multe alte construcţii adiacente, precum hipodromul, terenul de sport, plantaţiile, construcţiile rustice, peluzele, pepinierele, serele, spaţiile pentru animale, iluminatul electric, podul suspendat şi ruinele de cetate. Volumul pământului decapat şi mutat a fost de 525.647 mc. S-au realizat alei cu o lungime de 26.897 metri, cu lăţimea între 5,2 m şi 12 metri.
- Parcul Bibescu a fost inaugurat în septembrie 1903, deşi lucrările au continuat atât în 1904 cât şi în anii următori.
- Intre 1901-1904 parcul şi oraşul au fost înnobilate cu 1.150.000 de arbori, din care 401-300.000 răşinoase circa 635.000 foioase autohtone şi o mulţime de soiuri rare aduse din Austro-Ungaria, Franţa şi Germania. Totodată, 590.000 mp de teren arid şi plin de mărăcinişuri a fost acoperit cu gazon din Franţa, Italia şi Austro-Ungaria.
- Instalaţia de iluminat a fost realizată de Societatea Electrică din Berlin şi a cuprins 20 de lămpi voltaice de 60 amperi şi 20 de lămpi incandescente cu câte 16 lumânări.
- In septembrie 1903 toate aleile au primit plăcuţe cu denumiri: Calea Regele Carol I, Calea Principele Ferdinand, Calea Carmen Silva, Insula Regina Elisabeta, Calea Brâncovenilor, Calea Basarabilor, Calea Ştirbey, Aleea Principesa Maria, Aleea Principele Nicolae, Ocolul Principele Carol, Aleea Bibeştilor, Aleea Brăndeştilor, Alea Gh. Chiţu, Podul Ştirbey, Poteca Principesa Marioara, Poteca Principesa Elisabeta, Aleea Ioan Kalinderu, Aleea Madona, Aleea Aman, Aleea Jules Michelet şi Alea Edgar Quinet. Denumirile aminteau de membrii familiei regale, de donatori şi de personalităţi istorice române şi străine.
Parcul Craiovei a devenit celebru în ţară şi o mândrie a locuitorilor. O lungă perioadă s-a numit, în continuare, Parcul Bibescu, apoi, pentru un timp, în anii 1930 şi 1940, Parcul Romanescu. Odată cu instaurarea regimului comunist, de după cel de al doilea război mondial, s-a numit Parcul Poporului. In anii 50 intrarea a fost împodobită cu un portic în semicerc, cu stâlpi ce aveau secţiune dreptunghiulară, fără ornamente.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii